Rapoarte

Un raport e o definitie, nu un ecran

Treizeci si sase de rapoarte, un singur executor. Un raport nou inseamna un rand in lista, nu un ecran nou — si de aceea toate arata si se poarta la fel.

Un raport e definit ca DATE: cod, nume, fata (client, cabinet sau amandoua), sursa, filtre, coloane, totaluri si vizualuri. Executorul e unul singur, iar tabelul si graficul consuma acelasi raspuns.

Din cele 36, 24 se vad si la client si la cabinet, 8 doar la cabinet si 4 doar la client. Fata nu e o setare de drepturi: e o hotarare despre cui ii foloseste raportul.

Dacă nici asta n-a fost de ajuns, asistentul din aplicație se deschide cu întrebarea: „Cate rapoarte are KONTAH si de unde isi iau cifrele?"

Cum gasesti un raport

Apasat din meniu fara sa alegi nimic, Rapoarte deschide harta lor: unsprezece stalpi pe o axa, cate unul pe grup. Odata intrat intr-un raport, harta se strange intr-o bara in dreapta.

Fiecare grup e un stalp. Hexagonul mare, jos, e grupul — Vanzari, Stoc, Bani, Marje si celelalte —, iar rapoartele lui urca deasupra, unul peste altul. Cine cauta marja pe client nu citeste toate numele: se uita la stalpul Marje si urca pe el.

Fiecare grup are culoarea lui, ca stalpii sa se deosebeasca dintr-o privire. Numele ramane scris pe fiecare hexagon: culoarea ajuta ochiul, nu inlocuieste cuvantul.

Apasat hexagonul mare, se deschide primul raport al grupului. Apasat unul mic, se deschide chiar raportul acela.

Odata intrat intr-un raport, harta devine o bara ingusta pe partea dreapta, cu aceleasi grupuri, in aceleasi culori ca pe harta, care se desface la trecerea mausului — la fel ca bara din stanga. Butonul „Toate rapoartele” din antet te duce inapoi pe harta.

Dacă nici asta n-a fost de ajuns, asistentul din aplicație se deschide cu întrebarea: „Unde gasesc raportul de care am nevoie?"

De ce un raport nu-si scrie propriul SQL

Daca „Vanzari pe produs” si-ar scrie lista lui de tipuri de document, cele doua s-ar desparti in timp — si totalul raportului ar inceta sa fie egal cu jurnalul, fara ca nimeni sa observe.

Raportul de vanzari refoloseste chiar lista de tipuri si conditia de scop pe care le foloseste jurnalul de vanzari. Asta e ce tine proba la 0,00.

Aceeasi regula ca la controale: cine isi scrie propriul SQL devine a doua sursa de adevar, si a doua sursa greseste.

Dacă nici asta n-a fost de ajuns, asistentul din aplicație se deschide cu întrebarea: „De ce nu se potriveste raportul cu jurnalul?"

Cat din raport e chiar ce pare

Nu toate liniile din registru poarta un produs, iar raportul nu se preface ca poarta. Ele intra in total, dar ies pe randuri marcate, si raportul isi numara singur acoperirea.

Amandoua intra in TOTAL — altfel totalul ar minti. Dar ies pe randuri marcate, iar raportul spune cat din el e produs adevarat.

Dacă nici asta n-a fost de ajuns, asistentul din aplicație se deschide cu întrebarea: „Ce inseamna randul „Vanzari cota 21%” din raportul pe produse?"

Costul unei vanzari nu vine de pe factura

Linia de vanzare poarta PRETUL. Costul se afla abia la descarcarea de gestiune, dupa metoda gestiunii, si se INGHEATA atunci.

Costul se ia din descarcarea de gestiune legata de factura, si de nicaieri altundeva. Se potriveste pe NUME, nu pe identificator, fiindca asa lucreaza gestiunea in tot KONTAH: doua randuri de articol cu acelasi nume sunt acelasi lucru pe raft.

De aceea raportul spune si CAT din vanzari are cost stiut. Fara cifra asta, un raport in care jumatate din linii n-au descarcare ar arata o marja de 100% si ar parea o veste buna.

Liniile fara cost sunt de trei feluri: servicii, produse cu reteta desfacuta la vanzare, si vanzari de amanunt descarcate global-valoric. Fiecare isi are raportul lui.

Dacă nici asta n-a fost de ajuns, asistentul din aplicație se deschide cu întrebarea: „De ce imi arata marja doar pe o parte din vanzari?"

Cand raportul cere un filtru, spune si din ce alegi

Un raport care nu se poate calcula fara gestiune nu da o eroare seaca: iti arata gestiunile dintre care ai de ales.

Unele rapoarte n-au inteles fara un filtru — un stoc se ia pe o gestiune, nu pe toate deodata, fiindca aceeasi marfa are alt cost in gestiuni cu metode diferite.

Cand filtrul lipseste, raportul nu se opreste cu „lipseste un parametru”. Spune ce lipseste SI din ce se poate alege, cu numele fiecarei optiuni.

Dacă nici asta n-a fost de ajuns, asistentul din aplicație se deschide cu întrebarea: „De ce imi cere raportul o gestiune?"

Filtrele unui raport si graficul lui

Un filtru anuntat pe ecran trebuie sa filtreze — in tabel, in grafic si in export. Ce nu stie proiectia sa taie nu apare. Graficul are patru marimi si trei feluri de top.

Sus stau cardurile raportului, in aceeasi sticla ca restul aplicatiei: totalurile, cate randuri are si „Primul din raport”, care se poate apasa si isi aprinde randul. O coloana de risc cu total nenul isi face cardul rosu.

Sub ele e bara de filtre. Fiecare filtru isi poarta numele deasupra. Unde sunt cel mult patru optiuni scurte, ele stau la vedere, ca segmente; listele lungi — parteneri, gestiuni — se deschid intr-un panou cu cautare, iar filtrul pus se scoate din „×”-ul lui. In capatul barei scrie cate filtre sunt puse, cu „× scoate-le” pentru toate deodata.

Cota de TVA e filtru numai pe Lista vanzari si Lista achizitii, si numai in cabinet. Optiunile vin din cotele pe care le au documentele firmei. Filtrata pe o cota, lista arata BAZA si TVA-ul acelei cote — nu documentul intreg — iar restul de plata e partea din restul documentului care revine cotei; o nota pe ecran spune ca sumele sunt partiale. Adunate pe cote, listele dau lista nefiltrata, la ban, si ies cu jurnalul de TVA. In gestiune si in productie intra doar netul, deci acolo cota n-are ce taia.

Topul se deseneaza in trei feluri. Barele ii compara intre ei pe primii opt. Fagurele cotelor — o suta de celule, un procent fiecare — spune cat din intreg e fiecare si cat e tot restul la un loc. Harta cotelor spune acelasi intreg pe suprafata: fiecare isi ia din dreptunghi cat ia din total, cu numele si cifra pe placa lui, iar „toti ceilalti” raman o banda hasurata. Marimea si felul sunt ale omului, nu ale raportului: se tin minte de la un raport la altul.

Dacă nici asta n-a fost de ajuns, asistentul din aplicație se deschide cu întrebarea: „De ce la unele rapoarte am filtru pe cota de TVA si la altele nu?"

Rapoartele mele: filtrul salvat, nu cifra salvata

Ce se salveaza e INTREBAREA — raportul, perioada, filtrele —, nu raspunsul. Deschis maine, el se recalculeaza din registru.

Un raport salvat e o intrebare pusa o data si pusa la indemana. Cifrele vin la fiecare deschidere din registru, deci nu pot ramane in urma balantei.

De aceea nici nu exista „raportul de luna trecuta, inghetat”: ce trebuie sa ramana neschimbat nu e un raport, e un DOCUMENT — o declaratie depusa, un stat blocat, un dosar de control. Alea se pastreaza ca fapte.

Dacă nici asta n-a fost de ajuns, asistentul din aplicație se deschide cu întrebarea: „Daca salvez un raport, raman cu cifrele de azi?"

Tabloul clientului: un card gol spune adevarul

Un card care n-are ce arata NU se ascunde si NU scrie 0,00. Se arata gol, cu motivul si cu indemnul.

Ecranul stie trei feluri de card — cifra, grafic, tabel — si le aseaza intr-o grila. Ce titlu poarta fiecare, ce cifra arata si unde duce apasarea vin ca date, nu ca desen.

Cardul Salariati si fond de salarii aduce pe tablou sinteza lunii din salarizare — cati oameni, fondul brut, contributiile, concediile medicale — doar de citit: salarizarea se schimba numai in cabinet.

Toate cifrele se DERIVA din registru la fiecare cerere. Niciuna nu se tine undeva si niciuna nu poate ramane in urma balantei.

Dacă nici asta n-a fost de ajuns, asistentul din aplicație se deschide cu întrebarea: „De ce imi apare un card fara cifre pe tablou?"